Revista FERMA organizează în ziua de 14 septembrie 2013, începând cu ora 10.00, în noua sală de conferinţe a Expo Arad Internaţional, simpozionul naţional FERMA DE CARNE.
Manifestarea îşi propune prezentarea principalelor direcţii de dezvoltare a acestui sector zootehnic în România, cu accent pe ameliorarea genetică şi creşterea efectivului de taurine şi ovine specializate pe producţia de carne, precum şi oportunităţile de valorificare pe piaţa locală şi externă.
Tematica simpozionului va aborda aspecte privind managementul genetic şi al efectivului, de la genetica şi întreţinerea raselor exploatate în vederea obţinerii de produşi de calitate superioară, destinaţi atât reproducţiei, cât şi îngrăşării şi abatorizării, până la aspecte legate de înfiinţarea, exploatarea şi ameliorarea pajiştilor destinate creşterii taurinelor şi ovinelor de carne şi prezentarea celor mai eficiente sisteme de păşunat, care să optimizeze producţia de carne premium.
Mai multe detalii gasiti aici: http://www.agroinfo....ie-la-agromalim