Jump to content


Photo

Vestul Romaniei, sub ape


  • Please log in to reply
No replies to this topic

#1 eRwin

eRwin

    ADMIN

  • Admin
  • PipPipPipPip
  • 18,605 posts
  • Gender:Male

Posted 21 April 2005 - 08:57 AM

Vestul Romaniei, sub ape
Timisoara a scapat de viitura prin inundarea controlata a campiilor din amonte

Sapte judete din vestul tarii sunt sub ape. Inundatiile provocate de ploile din ultimele zile au afectat in jur de 7.000 de gospodarii si peste 34.000 hectare de teren arabil. Pagubele estimate depasesc o suta miliarde de lei. Judetele cele mai afectate de inundatii sunt Arad, Caras-Severin, Mehedinti si Timis, unde precipitatiile inregistrate au fost de pana la 120 de litri pe metru patrat. Digurile de pe raurile Timis, Bega, Barzava, Moravita si Poganis au fost supuse, in ultimele 72 de ore, presiunii viiturilor, mai mari decat cele din anul 2000 si comparabile cu cele din anul 1912. in judetul Caras-Severin si pe drumurile judetene Resita-Bocsa si Resita-Oravita, circulatia a fost afectata. Ieri dimineata, trenurile nu circulau pe magistrala Timisoara-Caransebes-Orsova-Craiova-Bucuresti, calea ferata fiind distrusa pe o portiune de o suta de metri intre localitatile Domasnea si Cornea, iar in Baradia aprovizionarea populatiei cu produse alimentare se face cu ajutorul barcilor. in urma inundatilor, localitatile de pe Valea Almasului si de pe raul Nera au ramas izolate. in total, in Caras-Severin, dupa iesirea din matca a raurilor Barzava, Caras, Poganis, Cerna, Moravita, Bistra, Nera si a depasirii digurilor pe Barzava si Poganis, au fost afectate 41 de localitati, 6.063 hectare de teren agricol, 54 de poduri si podete, 350 fantani, 124 kilomentri de drum judetean si comunal. In judetul Arad au fost inundate 123 de gospodarii si circa 4.500 hectare de teren arabil, fiind afectate in jur de 50 de localitati, inclusiv municipiul Arad. Opt drumuri judetene si comunale si 30 de podete sunt afectate, iar autoritatile au anuntat ca se circula cu dificultate. Spre localitatile Dieci, Almas, Revetis, Bata si Brazi se poate ajunge doar cu utilaje agricole. Totodata, drumul judetean 682 este inundat intre localitatile Lipova si Zabalt, din cauza scurgerilor de pe versanti.
Cele mai mari inundatii din ultimii 40 de ani
in judetul Timis au fost inregistrate cele mai mari inundatii din ultimii 40 de ani, care au afectat peste 70 de localitati, inundand 18.300 hectare de teren arabil si 4.800 de gospodarii. Au fost distruse aproape 50 de poduri si podete, circulatia rutiera fiind intrerupta pe anumite portiuni de-a lungul a 17 drumuri judetene si a unui drum national. Doua localitati din Timis - Seca si Ghizela - sunt izolate, iar prefectura din judet apreciaza ca raurile in crestere vor distruge digul de protectie amplasat in localitatea Graniceri. Din aceasta cauza s-a ordonat evacuarea satelor Ruta si Crai Nou. Tot in urma inundatiilor, peste 4.000 de oameni din comuna Gataia nu beneficiaza de apa potabila. Administratia Nationala "Apele Romane" a luat masura inundarii controlate a unor zone agricole pentru a se putea evita inundarea unor localitati. Prin manevrele efectuate la Topolovat, pe raul Bega, si la stavilarele in aval de municipiul Timisioara, s-a reusit mentinerea nivelului de siguranta pe Bega, in oras. in Hunedoara, ca urmare a revarsarii raului Sibisel, a raului Gradiste si a paraului Slivut, in localitatile Beriu, Lunca Cernii si Poieni au fost inundate cateva sute de hecatre de teren, iar un podet a fost distrus. Raul Cerna, in localitatea Teliuc, a depasit zidul de aparare, apa trecand peste acesta si inundand centrul localitatii. in Mehedinti, Dunarea a inundat localitatile Cazanesti, Ghelmegioaia si Salcia. La nivelul judetului, au fost inundate 900 hectare de teren arabil si au fost distruse trei poduri si podete, circulatia feroviara fiind deviata in continuare catre Targu Jiu. Pe doua drumuri nationale si pe un drum judetean se circula pe o singura banda.
Masuri de urgenta pentru zonele sinistrate
Primul-ministru, Calin Popescu Tariceanu, a convocat de urgenta o videoconferinta cu prefectii judetelor Arad, Caras-Severin, Mehedinti si Timis pentru a analiza operativ situatia creata de caderile abundente de precipitatii in ultimele trei zile. Secretariatul General al Guvernului, Ministerul Administratiei si Internelor si Administratia Nationala a Rezervelor de Stat vor asigura produse alimentare si materiale de constructii pentru repararea caselor distruse. Primul-ministru a sugerat ca ar fi fost bine ca gospodariile sa fie asigurate la societati de asigurare, astfel incat, in cazul unor noi inundatii, pagubele sa fie acoperite. Seful Executivului si-a manifestat o ingrijorare deosebita in ceea ce priveste judetele in care exista probleme de acces pentru aprovizionare. In aceasta situatie se gasesc judetele Timis si Caras-Severin. Accesul pe calea ferata in aceste judete este blocat, aprovizionarea facandu-se, cu greutate, prin Arad. Aceasta problema va reprezenta o prioritate pentru Ministerul Transporturilor. S-a solicitat specialistilor S.C. Electrica S.A. sa ia masuri suplimentare pentru remedierea defectiunilor produse si pentru restabilirea alimentarii cu energie electrica a localitatilor afectate. (Ovidiu Marincea)


Sursa: http://www.adevarulo...ticle_id=125715




1 user(s) are reading this topic

0 members, 1 guests, 0 anonymous users